Postări

Orșovenii știu să petreacă

Imagine
 Deși nu prea sunt motive de bucurie pentru orșoveni de cât  poate  foarte puțina schimbare a feței localității începută și continuată în cele două mandate ale  Domnului primar Stoica Marius Simion.    Care a încercat să resusciteze  puțin un municipiu aflat de mai mult de patruzeci de ani în ,, moarte clinică''.  E drept  în timpul mandatulor domniei sale a început să își schimbe puțim fața prin finalizarea lucrărilor la centru civic și la cele două parcuri municipale.  Sigur nu uităm nici de refacere infrastructurii rutiere a  municipiului sau de  modernizarea rețelei de apă canal.  însă toate aceste ar fi fost de mult lucruri normale într-un municipiu european. Chiar și așa  cu o populație tristă și îmbătrânită  și cu tineri care pleacă din oraș în căutarea unui trai mai bun.  Orșova se luptă să reziste având mereu  cele mai frumoase sărbători  iar în timpul sărbătorilor de iarnă având cele mai frumoase decorațiuni,  Dar având în vedere că Orșova  este un oraș dunărean care

La Orșova doar natura și foarte puțin omul mai aduc ceva nou

Imagine
 Când -va numit perla Dunării azi din Orșova al doilea  municipiu al județului Mehedinți a rămas doar amintirea unui municipiu. Lucruri  normale într-un municipiu precum încălzirea centralizată sau transportul în comun la Orșova sunt de mult istorie. Ca să nu mai spunem că în cele cinci blocuri turn de pe raza municipiului nu  funcționează liftul locatarii cărând lemnele pe exteriorul blocurilor cu scripetele.  Cu toate aceste lipsuri Orșova încă are statut de municipiu de și personal cred că statutul de sat sau comună s-ar potrivi mai bine.

ORȘOVA LA RĂSCRUCE DE DRUMURI

Imagine
 La începutul anilor 70  ai secolului trecut ,,bătrâna Orşova '' se îneca în apele Dunării.    Omul ave să schimbe ce Dumnezeu crease  așa a apărut  complexul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier. Dar dacă la începutul anilor 70 Orșova renăștea din propria cenușă aidoma păsări Pheonix azi același oraș cu aceeași oameni s-a scufundat demult în oceanul cu amintiri.   Anul 1989  a însemnat  pe drept cuvânt începutul  Sfârșitului orșovean.   Anii 90 au adus  cu ei pe lângă ,,mult râvnitul'' statut de municipiu  și căderea ultimelor forme de industrie de aici. Însă abia acum la începutul anilor 90 i-a naștere la Orșova o nouă industrie IPOD ( industria de pescari Orșoveni de pe malul Dunării), Declinul Orșovei a continuat ani la rând prima  a căzut  rețeaua  de termoficare. Blocurile se  pregăteau rând pe rând   ca pentru un ,,Crăciun al Durerii''. împodobindu-se cu cu hornuri și sobe. Treptat spațiile verzi dintr-e blocuri au fost înlocuite de adăposturi p

Învățământul Orșovean

Imagine
 Deși mereu a  fost un municipiu al doilea   al județului Mehedinți până în anul 2010 Municipiul Orșova nu a avut decât o singură școală  ȘCOALA CU CLASELE I-VIII ORȘOVA Astăzi  Școala Gimnazială Pamfil Șeicaru de care nu cred că este orșovean mai tânăr sau bătrân care să nu își amintească de celebrele RÂNDURI  pe  clase  pe care  Profesorul de servici le invita unul câte unul în clase.   Dimineața de la ora 7 clasele 7și a 8 a după amiază a 5 a și a 6 a  fără microbuze așa ci luând la pas faleza fie iarnă fie vară zăpadă , ploaie soare mergeam cu toții la școală.  Deși reconstruită datorită  lucrărilor de amenajare la COMPLEXUL HIDROENERGETIC ȘI DE NAVIGAȚIE PORȚILE DE FIER .  Orșova  a rămas cu o sigură Școală Gimnazială până în 2010 .  în perioada comunistă aici au luat ființă LICEUL DE MARINĂ ORȘOVA ȘI LICEUL ȘTEFAN PLAVĂȚ AZI TRAIAN LALESCU

Orșova un paradis pe veci pierdut.

Imagine
 Deși când va un  veritabil colț de rai azi Orșova al doilea Municipiu al județului  Mehedinți astăzi în anul de grație 2023 Orșova începe să semene treptat și cu greu a oraș cu  atât mai puțin a municipiu.  Lucruri  precum apa caldă , căldura , asociațiile de proprietari subiecte de altfel tabu într-un municipiu  la Orșova sunt de  mult istorie.  Locul fostelor  puncte termice fiind luat de biserici ale unor confesiuni ori de spălătorii sau  lăsate în paragină.  Cu o populație majoritară îmbătrânită Orșova se îndreaptă mai de grabă spre statutul de sat sau comună decât  spre cel de Municipiu care a consacrat-o.  Deși  adoră se  se numească oraș Turistic Orșova este mai de grabă un punct de tranzit pentru cei ce vor să viziteze zona Cazanelor Dunării.   

DIN TRECUT SPRE VIITOR!

Imagine
 Deși din punct de vedere administrativ Orșova este al -2 -lea Municipiu al județului  Mehedinți   o vreme acest  statut se reflecta doar la capitolul taxe și impozite.  Deși  a fost  cel mai nou  oraș al Românei Socialiste fiind un veritabil nod de comunicare fluvială într-e localitățile din Clisura Dunării momentul cotitură istorică decembrie 89  care a adus cu sine atât lucruri pozitive cât și negative.  Deschiderea unei noi căi de comunicație terestră într-e Mun Orșova Jud  și  Orașul Moldova Nouă din jud Caraș-Severin  avea  să aducă  noi oportunități de dezvoltare social-economice și chiar culturale pentru localitățile  pe care localnicii le numesc de pe clisură.      Sfârșitul anilor 90  a însemnat pentru Orșova ,, UN ÎNCEPUT  AL SFÂRȘITULUI''.  În epoca de  AUR Orșova  era un veritabil ,,Hub'' pentru localnici dar și pentru locuitorii din zonele învecinate.  Așa că fie la școală fie la servici ori la medic cu toții veneau la Orșova.  Deși pare greu de crezut și 

RENAȘTEREA ORȘOVEANĂ A TREIA A ORȘOVĂ.

Imagine
   Anul 2016  a adus cu sine un nou început  o nouă față pentru Orșova.  Au fost finalizate  lucrările de modernizare a Centrului Civic și  tot  acum au început lucrările  de înlocuire și reparare a rețelei de apă care nu  fusese schimbată niciodată în ultimii 40 de ani.  Tot din anul 2016 au început și lucrările de extindere  a rețelei de apă canal și  reasfaltarea străzilor din Municipiu.  Anul 2020 și pandemia Sarscov2 au încetinit renașterea Orșovei dar lucrările de reamenajare continuă după parcul GENERA ION DRAGALINA acum și lucrările din zona Parcului Nord sunt în line dreaptă.