Postări

Se afișează postări cu eticheta ACTUALITATEA ORȘOVEANĂ

Orșovenii știu să petreacă

Imagine
 Deși nu prea sunt motive de bucurie pentru orșoveni de cât  poate  foarte puțina schimbare a feței localității începută și continuată în cele două mandate ale  Domnului primar Stoica Marius Simion.    Care a încercat să resusciteze  puțin un municipiu aflat de mai mult de patruzeci de ani în ,, moarte clinică''.  E drept  în timpul mandatulor domniei sale a început să își schimbe puțim fața prin finalizarea lucrărilor la centru civic și la cele două parcuri municipale.  Sigur nu uităm nici de refacere infrastructurii rutiere a  municipiului sau de  modernizarea rețelei de apă canal.  însă toate aceste ar fi fost de mult lucruri normale într-un municipiu european. Chiar și așa  cu o populație tristă și îmbătrânită  și cu tineri care pleacă din oraș în căutarea unui trai mai bun.  Orșova se luptă să reziste având mereu  cele mai frumoase sărbători  iar în timpul sărbătorilor de iarnă având cele mai frumoase decorațiuni,  Dar având în vedere că Orșova  este un oraș dunărean care

La Orșova doar natura și foarte puțin omul mai aduc ceva nou

Imagine
 Când -va numit perla Dunării azi din Orșova al doilea  municipiu al județului Mehedinți a rămas doar amintirea unui municipiu. Lucruri  normale într-un municipiu precum încălzirea centralizată sau transportul în comun la Orșova sunt de mult istorie. Ca să nu mai spunem că în cele cinci blocuri turn de pe raza municipiului nu  funcționează liftul locatarii cărând lemnele pe exteriorul blocurilor cu scripetele.  Cu toate aceste lipsuri Orșova încă are statut de municipiu de și personal cred că statutul de sat sau comună s-ar potrivi mai bine.

ORȘOVA LA RĂSCRUCE DE DRUMURI

Imagine
 La începutul anilor 70  ai secolului trecut ,,bătrâna Orşova '' se îneca în apele Dunării.    Omul ave să schimbe ce Dumnezeu crease  așa a apărut  complexul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier. Dar dacă la începutul anilor 70 Orșova renăștea din propria cenușă aidoma păsări Pheonix azi același oraș cu aceeași oameni s-a scufundat demult în oceanul cu amintiri.   Anul 1989  a însemnat  pe drept cuvânt începutul  Sfârșitului orșovean.   Anii 90 au adus  cu ei pe lângă ,,mult râvnitul'' statut de municipiu  și căderea ultimelor forme de industrie de aici. Însă abia acum la începutul anilor 90 i-a naștere la Orșova o nouă industrie IPOD ( industria de pescari Orșoveni de pe malul Dunării), Declinul Orșovei a continuat ani la rând prima  a căzut  rețeaua  de termoficare. Blocurile se  pregăteau rând pe rând   ca pentru un ,,Crăciun al Durerii''. împodobindu-se cu cu hornuri și sobe. Treptat spațiile verzi dintr-e blocuri au fost înlocuite de adăposturi p

Învățământul Orșovean

Imagine
 Deși mereu a  fost un municipiu al doilea   al județului Mehedinți până în anul 2010 Municipiul Orșova nu a avut decât o singură școală  ȘCOALA CU CLASELE I-VIII ORȘOVA Astăzi  Școala Gimnazială Pamfil Șeicaru de care nu cred că este orșovean mai tânăr sau bătrân care să nu își amintească de celebrele RÂNDURI  pe  clase  pe care  Profesorul de servici le invita unul câte unul în clase.   Dimineața de la ora 7 clasele 7și a 8 a după amiază a 5 a și a 6 a  fără microbuze așa ci luând la pas faleza fie iarnă fie vară zăpadă , ploaie soare mergeam cu toții la școală.  Deși reconstruită datorită  lucrărilor de amenajare la COMPLEXUL HIDROENERGETIC ȘI DE NAVIGAȚIE PORȚILE DE FIER .  Orșova  a rămas cu o sigură Școală Gimnazială până în 2010 .  în perioada comunistă aici au luat ființă LICEUL DE MARINĂ ORȘOVA ȘI LICEUL ȘTEFAN PLAVĂȚ AZI TRAIAN LALESCU

POVESTEA STATUII FEMEI PE DN6 /E 70 DE LA INTRAREA ÎN ORȘOVA

Imagine
F    Femeia care se pregăteşte să se arunce în apele Dunării, Danubia, este un simbol, lucrat la Târnăveni și inaugurat în 1996. Monumentul, creaţie a lui Patriciu (Patrick) Mateescu, român stabilit în America, onorează memoria celor care, din dorinţa de a trăi liberi, au cutezat să se arunce în apele Dunării, pentru a înota spre Iugoslavia, de unde exista şansa să plece mai departe, spre Occident. Unii nu au reuşit. Au murit, ucişi de grăniceri sau înecaţi. Patriciu Mateescu a trăit în România până în 1979. Nu este un „frontierist”, dar, ca mulţi români, a aflat despre trecerile ilegale de frontieră de pe vremea comuniştilor, iar înainte de a se decide să realizeze monumentul a auzit că în Germania fuseseră pedepsiţi militarii care au dat ordin să se tragă în germanii care au încercat să treacă de Zidul Berlinului. L-a mirat că la noi n-a ridicat nimeni problema că numărul victimelor la graniţe este cu mult mai mare decât al victimelor de la Zidul Berlinului, atât de mediatizate. Româ

29 IULIE ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI Deșteaptă-te, române!

Imagine
  29 IULIE ZIUA IMNULUI NAȚIONAL Deșteaptă-te, române! Foaie de muzică și versuri Imn național al România României Moldova Moldovei (1991-1994) Republica Democratică Moldovenească R.D.Moldovenești (1917-1918) Cunoscut și cu numele Un răsunet Versuri Andrei Mureșanu, 1848 Muzica Anton Pann, 1848 Adoptat 1990 - România 1991 - Republica Moldova 1917 - R.D.Moldovenească Până în 1994 - Republica Moldova 1918 - R.D.Moldovenească Probă muzică Deșteaptă-te, române! (Instrumental) Modifică date / text Consultați documentația formatului Stema României Imnurile naționale ale României. Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor (1862-1884) Trăiască Regele (1884-1948) Zdrobite cătușe (1948-1953) Te slăvim, Românie! (1953-1975) E scris pe tricolor Unire (1975-1977) Trei culori (1977-1989) Deșteaptă-te, române! (1989-prezent) Moldova Coat of Arms Imnurile naționale ale Moldovei Deșteaptă-te, române! (1917–1918) Moldova cu Doine străbune pe Plaiuri (1945-1980) Moldova Sov

ZILELE MUNICIPIULUI ORȘOVA 2023

Imagine
Ca în fiecare an la jumătatea lunii august  Municipiul Orșova îmbracă haine de sărbătoare cu prilejul Zilelor municipiului.  În acest an evenimentul se va derula în perioada 11-15 August 2023, după cum ne informează printr-o postare pe contul său de socializare Stoica ,Marius, Simion, primarul Municipiului Orșova cităm: ,, Dragii mei, cu bucurie vă anunț faptul că anul acesta organizăm evenimentul cultural artistic ZILELE MUNICIPIULUI ORȘOVA în perioada 11-15 august, iar pe scena amplasată în fața PRIMĂRIEI vor urca artiști de renume, printre care amintim pe: VLĂDUȚA LUPĂU, GIORGIANA LOBONȚ, IRIMICĂ PETRICĂ MIULESCU, MIHAELA PETROVICI, MIRUNA LAZEA, GHIȚĂ CĂLȚUN BRANCU, LIVIU PUSTIU, NICU PALERU, DJ PROJECT CU IOANA IGNAT, ANTONIO PICAN și alții. Programul pe zile este următorul: VINERI, 11 AUGUST 2023 DORIN BIRIȘ COȘBUC TARAFUL CARMEN IENCI SI DENIS HILIȚIANU NICU PALETU CONCERT VLĂDUȚA LUPĂU SÂMBĂTĂ, 12 AUGUST 2023 GHIȚĂ CĂLȚUN BRANCU SI TARAFUL MIHAELA PETROVICI VANESA JARJA RECI

Spitalul Municipal Orșova

Imagine
 Știți care a fost cea mai mare grijă a managerului Cican in prima zi lucrătoare a anului 2023? Vă spun eu: cea mai mare grijă nu a fost lipsa banilor pentru medicamente, materiale de dezinfecție și altele, ci MARIREA PRIMEI DE EXCELENȚĂ DE LA 5100 LEI LA 6000 LEI pentru el și domnul Știca F, iar pentru ceilalți de la 2250 lei la 3000 lei lunar! Dragii mei să-mi spuneți voi mie cum se poate ca și magazinerul spitalului, doamna Cojocaru Tatiana să primească primă de excelență lunară de 3000 lei? Profesorii noștrii după ani de străduință și nu au salariu acestui magaziner! Auzi tu, EXCELENȚĂ la un simplu magaziner, băi nebunilor excelența la profesori voi nu o vedeți? Să îți fie rușine Cican? P.S. Autoritățile statului au fost sesizate pentru concursul de infracțiuni făcut de tine! PENALULE, vei răspunde pentru conflictul de interese, așa cum îl prevede art.301 din Codul Penal. Tic, tac, tic, tac.  Mai jos puteți găsi documentele INCENDIARE care atestă cele.  precizate de mine. Auor  Car