Orșova Veche un paradis pe veci pierdut (PARTEA 1 MONUMENTE ORSOVENE)
Dar această, grabă a timpului" care atrăgea după sine evoluția ecomico-socio-culturală avea să influențeze toate statele lumii nu doar pe cele mai dezvoltate.
Deși aflată în plină epocă Socialistă și România avea să fie prinsă în acest vârtej, care avea să îi pună pe liderii de atunci în ipostaza de, noi creatori", veniți parcă să corecteze și să reorganizeze ceea ce Arhitectul Suprem rânduise deja.
Așa a fost și cazul Actualului Municipiu mehedințean Orșova pe care Dumnezeu la așezat aici la în Defileul Dunării la granița dintr-e Carpați și Balcani aici a rânduit Dumnezeu să fie un mic colț de rai
Pentru că aici încă de la facerea lumii au locuit ca frații românii, sârbii, turcii, și chiar germani și maghiarii.
Ca în toate comunitățile creștine de atunci și la Orșova viața populației să derulat la început în jurul Bisericii ca și în fostele sate Jupalnic și Tufări acum cartiere din Municipiul Orșova.
Biserica CENTRALĂ DIN ORȘOVA SFÂNTUL NICOLAE ISTORIC ȘI ATESTARE
Prima biserică din piatră şi zidărie s-a construit, probabil, în anul 1746, în anul 1790 profesorul Daniil Laitin din Orşova scriind că, deja, "românii din Orşova au o biserică şi o şcoală a lor”. Este perioada când în Banat vechile biserici de lemn sunt tot mai mult înlocuite cu altele din piatră. De asemenea din 25 iulie 1792 datează cele mai vechi registre matricole de botezuri, cununii şi înmormântări, ele fiind scrise până în anul 1814 în limba slavonă iar de atunci până la 1866 în limba romana, dar cu litere chirilice. Mai apoi, un raport şcolar din 4 august 1809 o menţionează că existând cel puţin ca parohie, preot al acesteia fiind Eftimie Protici.
La începutul secolului al XIX-ea biserica este dotată cu primele ei clopote, primul în anul 1808 fiind turnat la Timişoara, cel de al doilea, din anul 1811, la Graz.
Biserică din Orşova este amintita prima dată la anul la 1660, de către un călător turc, Evlija Celebi. Acesta scria că în "oraşul” Orşova "ghiaurii” (creştinii) "au şi o biserică a lor”. Este prima amintire a bisericii care va purta mai târziu hramul "Sfântului Nicolae cel Sărac”, ea fiind regăsita apoi pe hărţi militare din secolul al XVIII-lea. Tot în secolul al XVIII-lea, cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg scria că după 1730 în Orşova Veche s-a ridicat aici şi o mănăstire catolică cu călugări. Dar aceştia au plecat definitiv de aici, spre interiorul Imperiului Austriac, în anul 1737, îndată după izbucnirea noului război Austro-otoman.
ICONOGRAFIA
Din anul 1812 datează o serie de icoane-praznicar, care au înscris pe ele, cu caractere slave, numele bisericii НРАМА СВЄСТИ НІКОЛАЙ М... СТАРЕ ОСШАВЕ şi anul 1812. Pictorul lor a fost un bănăţean, care a avut tangenţe cu pictura europeană şi a fost influenţat de aceasta.
Biserica nouă, monumentală, una dintre cele mai mari din zonă, apare pe planul Orsovei realizat în anul 1816 de căpitanul Johan von Pavici, pe latura vestică a spaţiului sau de protecţie figurând şi locuintele-chilii pentru cei ce deserveau biserica şi şcoala. Tot în aceste încăperi a funcţionat mai târziu scoala şi a locuit învăţătorul.
Sfinţirea bisericii a avut loc la 18 septembrie 1817, fiind săvârşită de episcopul Varsetului, Petru Ivanovici Vida
MĂRTURII DIN JURNALUL DE CĂLĂTORIE AL LUI Hâns Christian Andersen
Care la leat 1841 notă despre notă în jurnalul său o descriere a acestei biserici după ce petrecuse o perioadă de timp în carantină pe fosta insulă Ada-Kaleh care scria că:, bula de aramă a turlei bisericii străluceşte în soare”. Apoi, în anul 1849, ea apare și într-o gravură care ilustrează volumul "Le Danube illustré...” de Bartelett-Sazerac.
În această biserică slujba religioasă se făcea în limbile română și sârbă. Deoarece romanii erau 70 la sută din credincioși iar sârbii 30 la sută, în anul 1871, o comisie mixtă a stabilit părțile din Sf. Liturghie care vor fi făcute în limba română ți care în limba sârbă. Învoiala a rămas în vigoare până la sfârşitul Primului Război Mondial.
Categorii
Istoric
Biserica Sfântul Nicolae - Orşova
Galerie
Contact
Acasă» Istoric» Biserica Sfântul Nicolae - Orşova
Biserica Sfântul Nicolae - Orşova
Biserică din Orşova este amintita prima dată la anul la 1660, de către un călător turc, Evlija Celebi. Acesta scria că în "oraşul” Orşova "ghiaurii” (creştinii) "au şi o biserică a lor”. Este prima amintire a bisericii care va purta mai târziu hramul "Sfântului Nicolae cel Sărac”, ea fiind regăsita apoi pe hărţi militare din secolul al XVIII-lea. Tot în secolul al XVIII-lea, cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg scria că după 1730 în Orşova Veche s-a ridicat aici şi o mănăstire catolică cu călugări. Dar aceştia au plecat definitiv de aici, spre interiorul Imperiului Austriac, în anul 1737, îndată după izbucnirea noului război Austro-otoman.
Parohia Orşova
Prima biserică din piatră şi zidărie s-a construit, probabil, în anul 1746, în anul 1790 profesorul Daniil Laitin din Orşova scriind că, deja, "românii din Orşova au o biserică şi o şcoală a lor”. Este perioada când în Banat vechile biserici de lemn sunt tot mai mult înlocuite cu altele din piatră. De asemenea din 25 iulie 1792 datează cele mai vechi registre matricole de botezuri, cununii şi înmormântări, ele fiind scrise până în anul 1814 în limba slavonă iar de atunci până la 1866 în limba romana, dar cu litere chirilice. Mai apoi, un raport şcolar din 4 august 1809 o menţionează că existând cel puţin ca parohie, preot al acesteia fiind Eftimie Protici.
La începutul secolului al XIX-ea biserica este dotată cu primele ei clopote, primul în anul 1808 fiind turnat la Timişoara, cel de al doilea, din anul 1811, la Graz.
Parohia Orşova
Din anul 1812 datează o serie de icoane-praznicar, care au înscris pe ele, cu caractere slave, numele bisericii НРАМА СВЄСТИ НІКОЛАЙ М... СТАРЕ ОСШАВЕ şi anul 1812. Pictorul lor a fost un bănăţean, care a avut tangenţe cu pictura europeană şi a fost influenţat de aceasta.
Biserica nouă, monumentală, una dintre cele mai mari din zonă, apare pe planul Orsovei realizat în anul 1816 de căpitanul Johan von Pavici, pe latura vestică a spaţiului sau de protecţie figurând şi locuintele-chilii pentru cei ce deserveau biserica şi şcoala. Tot în aceste încăperi a funcţionat mai târziu scoala şi a locuit învăţătorul.
Sfinţirea bisericii a avut loc la 18 septembrie 1817, fiind săvârşită de episcopul Varsetului, Petru Ivanovici Vidac.
Sfântul Nicolae - Parohia Orşova
Biserica aceasta a fost descrisă, în anul 1841, de către călătorul Hâns Christian Andersen, care scria că "bula de aramă a turlei bisericii străluceşte în soare”. Apoi, în anul 1849, ea apare şi într-o gravură care ilustrează volumul "Le Danube illustré...” de Bartelett-Sazerac.
În această biserică slujba religioasă se făcea în limbile romană şi sarba. Deoarece romanii erau 70 la sută din credincioşi iar sârbii 30 la sută, în anul 1871, o comisie mixtă a stabilit părţile din Sf. Liturghie care vor fi făcute în limba romană şi care în limba sarba. Învoiala a rămas în vigoare până la sfârşitul Primului Război Mondial.
În anul 1896, bisericia a fost complet renovată. A fost modificată şi reacoperita cu cupru turla, forma ei rămânând neschimbată până la strămutare, ba chiar şi în oraşul nou. Tot cu acea ocazie cele două clopote construite la începutul veacului au fost mutate din clopotniţa exterioară în turla bisericii. În plus, aici au fost ridicate încă două noi, unul de 314 kgr dăruit de comerciantul Mihail Baiasu şi soţia sa Ecaterina, şi unul mic, în greutatea de 73 kgr. Cumpărat din contribuţia benevolă a credincioşilor, ambele turnate la Timişoara.
Clopotele acestea au fost rechiziţionate în anii Primului Război Mondial, de către autorităţile austro-ungare.
Biserica a funcţionat fără clopote până în anul 1920 când primul senator al circumscripţiei Orşova din Parlamentul României Mari, inginerul Alevra, a dăruit un clopot greu de 300 kgr. În anii următori s-au mai cumpărat alte două clopote, mai mici, cumpărate din banii bisericii.
Între anii 1924-1926 s-a trecut la restaurarea completă a bisericii, în primul an fiind înlăturată întreaga tencuiala interioară până la cărămidă şi aplicându-se o tencuială nouă. De asemenea s-a lucrat şi la întărirea fundaţiei bisericii şi pardoselii, ocazie cu care s-a găsit cripta cu sicrie şi oase din vechiul cimitir aflat în jurul bisericii. În anul 1925 a început pictarea bisericii de către cunoscutul pictor academist de biserici Virgil Simionescu, lucrarea finalizându-se în septembrie 1926.
Categorii
Istoric
Biserica Sfântul Nicolae - Orşova
Galerie
Contact
Acasă» Istoric» Biserica Sfântul Nicolae - Orşova
Biserica Sfântul Nicolae - Orşova
Biserică din Orşova este amintita prima dată la anul la 1660, de către un călător turc, Evlija Celebi. Acesta scria că în "oraşul” Orşova "ghiaurii” (creştinii) "au şi o biserică a lor”. Este prima amintire a bisericii care va purta mai târziu hramul "Sfântului Nicolae cel Sărac”, ea fiind regăsita apoi pe hărţi militare din secolul al XVIII-lea. Tot în secolul al XVIII-lea, cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg scria că după 1730 în Orşova Veche s-a ridicat aici şi o mănăstire catolică cu călugări. Dar aceştia au plecat definitiv de aici, spre interiorul Imperiului Austriac, în anul 1737, îndată după izbucnirea noului război Austro-otoman.
Parohia Orşova
Prima biserică din piatră şi zidărie s-a construit, probabil, în anul 1746, în anul 1790 profesorul Daniil Laitin din Orşova scriind că, deja, "românii din Orşova au o biserică şi o şcoală a lor”. Este perioada când în Banat vechile biserici de lemn sunt tot mai mult înlocuite cu altele din piatră. De asemenea din 25 iulie 1792 datează cele mai vechi registre matricole de botezuri, cununii şi înmormântări, ele fiind scrise până în anul 1814 în limba slavonă iar de atunci până la 1866 în limba romana, dar cu litere chirilice. Mai apoi, un raport şcolar din 4 august 1809 o menţionează că existând cel puţin ca parohie, preot al acesteia fiind Eftimie Protici.
La începutul secolului al XIX-ea biserica este dotată cu primele ei clopote, primul în anul 1808 fiind turnat la Timişoara, cel de al doilea, din anul 1811, la Graz.
Parohia Orşova
Din anul 1812 datează o serie de icoane-praznicar, care au înscris pe ele, cu caractere slave, numele bisericii НРАМА СВЄСТИ НІКОЛАЙ М... СТАРЕ ОСШАВЕ şi anul 1812. Pictorul lor a fost un bănăţean, care a avut tangenţe cu pictura europeană şi a fost influenţat de aceasta.
Biserica nouă, monumentală, una dintre cele mai mari din zonă, apare pe planul Orsovei realizat în anul 1816 de căpitanul Johan von Pavici, pe latura vestică a spaţiului sau de protecţie figurând şi locuintele-chilii pentru cei ce deserveau biserica şi şcoala. Tot în aceste încăperi a funcţionat mai târziu scoala şi a locuit învăţătorul.
Sfinţirea bisericii a avut loc la 18 septembrie 1817, fiind săvârşită de episcopul Varsetului, Petru Ivanovici Vidac.
Sfântul Nicolae - Parohia Orşova
Biserica aceasta a fost descrisă, în anul 1841, de către călătorul Hâns Christian Andersen, care scria că "bula de aramă a turlei bisericii străluceşte în soare”. Apoi, în anul 1849, ea apare şi într-o gravură care ilustrează volumul "Le Danube illustré...” de Bartelett-Sazerac.
În această biserică slujba religioasă se făcea în limbile romană şi sarba. Deoarece romanii erau 70 la sută din credincioşi iar sârbii 30 la sută, în anul 1871, o comisie mixtă a stabilit părţile din Sf. Liturghie care vor fi făcute în limba romană şi care în limba sarba. Învoiala a rămas în vigoare până la sfârşitul Primului Război Mondial.
Idarie s-a construit, probabil, în anul 1746, în anul 1790 profesorul Daniil Laitin din Orşova scriind că, deja, "românii din Orşova au o biserică şi o şcoală a lor”. Este perioada când în Banat vechile biserici de lemn sunt tot mai mult înlocuite cu altele din piatră. De asemenea din 25 iulie 1792 datează cele mai vechi registre matricole de botezuri, cununii şi înmormântări, ele fiind scrise până în anul 1814 în limba slavonă iar de atunci până la 1866 în limba romana, dar cu litere chirilice. Mai apoi, un raport şcolar din 4 august 1809 o menţionează că existând cel puţin ca parohie, preot al acesteia fiind Eftimie Protici.
La începutul secolului al XIX-ea biserica este dotată cu primele ei clopote, primul în anul 1808 fiind turnat la Timişoara, cel de al doilea, din anul 1811, la Graz.
Parohia Orşova
Din anul 1812 datează o serie de icoane-praznicar, care au înscris pe ele, cu caractere slave, numele bisericii НРАМА СВЄСТИ НІКОЛАЙ М... СТАРЕ ОСШАВЕ şi anul 1812. Pictorul lor a fost un bănăţean, care a avut tangenţe cu pictura europeană şi a fost influenţat de aceasta.
Biserica nouă, monumentală, una dintre cele mai mari din zonă, apare pe planul Orsovei realizat în anul 1816 de căpitanul Johan von Pavici, pe latura vestică a spaţiului sau de protecţie figurând şi locuintele-chilii pentru cei ce deserveau biserica şi şcoala. Tot în aceste încăperi a funcţionat mai târziu scoala şi a locuit învăţătorul.
Sfinţirea bisericii a avut loc la 18 septembrie 1817, fiind săvârşită de episcopul Varsetului, Petru Ivanovici Vidac.
Sfântul Nicolae - Parohia Orşova
Biserica aceasta a fost descrisă, în anul 1841, de către călătorul Hâns Christian Andersen, care scria că "bula de aramă a turlei bisericii străluceşte în soare”. Apoi, în anul 1849, ea apare şi într-o gravură care ilustrează volumul "Le Danube illustré...” de Bartelett-Sazerac.
În această biserică slujba religioasă se făcea în limbile romană şi sarba. Deoarece romanii erau 70 la sută din credincioşi iar sârbii 30 la sută, în anul 1871, o comisie mixtă a stabilit părţile din Sf. Liturghie care vor fi făcute în limba romană şi care în limba sarba. Învoiala a rămas în vigoare până la sfârşitul Primului Război Mondial.
În anul 1896, bisericia a fost complet renovată. A fost modificată şi reacoperita cu cupru turla, forma ei rămânând neschimbată până la strămutare, ba chiar şi în oraşul nou. Tot cu acea ocazie cele două clopote construite la începutul veacului au fost mutate din clopotniţa exterioară în turla bisericii. În plus, aici au fost ridicate încă două noi, unul de 314 kgr dăruit de comerciantul Mihail Baiasu şi soţia sa Ecaterina, şi unul mic, în greutatea de 73 kgr. Cumpărat din contribuţia benevolă a credincioşilor, ambele turnate la Timişoara.
Clopotele acestea au fost rechiziţionate în anii Primului Război Mondial, de către autorităţile austro-ungare.
Biserica a funcţionat fără clopote până în anul 1920 când primul senator al circumscripţiei Orşova din Parlamentul României Mari, inginerul Alevra, a dăruit un clopot greu de 300 kgr. În anii următori s-au mai cumpărat alte două clopote, mai mici, cumpărate din banii bisericii.
Între anii 1924-1926 s-a trecut la restaurarea completă a bisericii, în primul an fiind înlăturată întreaga tencuiala interioară până la cărămidă şi aplicându-se o tencuială nouă. De asemenea s-a lucrat şi la întărirea fundaţiei bisericii şi pardoselii, ocazie cu care s-a găsit cripta cu sicrie şi oase din vechiul cimitir aflat în jurul bisericii. În anul 1925 a început pictarea bisericii de către cunoscutul pictor academist de biserici Virgil Simionescu, lucrarea finalizându-se în septembrie 1926.
Instaurarea regimului totalitar s-a repercutat şi asupra vieţi acestei biserici, numărul participatilor la serviciul divin obişnuit scăzând din cauza interdicţiei impusă de noile autorităţi. S-au interzis procesiunile la crucile din oraş iar în anul 1949 s-a demolat "Crucea lui Ispir”, terenul fiind ocupat pentru construirea unei băi comunale, care nu s-a finalizat nicicând.
Mai mult chiar, de Rusalii, în anul 1951, când se pregătea "Ruga orşoveana, oraşul a trăit tragedia strămutărilor de populaţie în Bărăgan, această sărbătoare a comunităţii dispărând complet.
Biserica avea nevoie de reparaţii, totuşi nu s-a reuşit decât turnarea din nou a clopotului cel mare la Şantierul naval din Turnu Severin şi cumpărarea unui clopot mic pentru la intrarea în cimitirul ortodox.
În anul 1896, bisericia a fost complet renovată. A fost modificată şi reacoperita cu cupru turla, forma ei rămânând neschimbată până la strămutare, ba chiar şi în oraşul nou. Tot cu acea ocazie cele două clopote construite la începutul veacului au fost mutate din clopotniţa exterioară în turla bisericii. În plus, aici au fost ridicate încă două noi, unul de 314 kgr dăruit de comerciantul Mihail Baiasu şi soţia sa Ecaterina, şi unul mic, în greutatea de 73 kgr. Cumpărat din contribuţia benevolă a credincioşilor, ambele turnate la Timişoara.
Clopotele acestea au fost rechiziţionate în anii Primului Război Mondial, de către autorităţile austro-ungare.
Biserica a funcţionat fără clopote până în anul 1920 când primul senator al circumscripţiei Orşova din Parlamentul României Mari, inginerul Alevra, a dăruit un clopot greu de 300 kgr. În anii următori s-au mai cumpărat alte două clopote, mai mici, cumpărate din banii bisericii.
Între anii 1924-1926 s-a trecut la restaurarea completă a bisericii, în primul an fiind înlăturată întreaga tencuiala interioară până la cărămidă şi aplicându-se o tencuială nouă. De asemenea s-a lucrat şi la întărirea fundaţiei bisericii şi pardoselii, ocazie cu care s-a găsit cripta cu sicrie şi oase din vechiul cimitir aflat în jurul bisericii. În anul 1925 a început pictarea bisericii de către cunoscutul pictor academist de biserici Virgil Simionescu, lucrarea finalizându-se în septembrie 1926.
Instaurarea regimului totalitar s-a repercutat şi asupra vieţi acestei biserici, numărul participatilor la serviciul divin obişnuit scăzând din cauza interdicţiei impusă de noile autorităţi. S-au interzis procesiunile la crucile din oraş iar în anul 1949 s-a demolat "Crucea lui Ispir”, terenul fiind ocupat pentru construirea unei băi comunale, care nu s-a finalizat nicicând.
Mai mult chiar, de Rusalii, în anul 1951, când se pregătea "Ruga orşoveana, oraşul a trăit tragedia strămutărilor de populaţie în Bărăgan, această sărbătoare a comunităţii dispărând complet.
Biserica avea nevoie de reparaţii, totuşi nu s-a reuşit decât turnarea din nou a clopotului cel mare la Şantierul naval din Turnu Severin şi cumpărarea unui clopot mic pentru la intrarea în cimitirul ortodox.Ca urmare a strămutării oraşului, între anii 1968-1970 biserică veche şi casele care îi aparţineau au fost demolate iar între anii 1969-1970 s-a construit biserica din Orsova-Sud tot cu hramul "Sf. Nicolae”. Noua construcţie respecta planurile vechii biserici, declarată monument istoric. Efortul conducerii acestei lucrări i-a aparţinut preotului Costache Biciuşca. Sfinţirea noii biserici a avut loc la 10 octombrie 1971 de către I.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei.
Între anii 1982-1984, preoţi fiind Costache Biciuşca şi, apoi, Ilie Ursu, s-a realizat nouă pictură a bisericii. Aceasta a fost efectuată în tehnica tempera grasă, de către soţii Constantin şi Elena Dumitrascu.
Sfinţirea picturii bisericii a fost săvârşită la 20 octombrie 1985 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Inaltpreasfintitul dr. Nestor Vornicescu.
Aceeași biserică este pomenită și de Doamna Elena Cuza în anu 1859 când în timpul plecării în exil la Viena aceasta petrece o perioadă de timp în carantină pe insul Ada-kaleh dăruind bisericii din Orșova un set de Sfinte Vase liturgice cu sigilul Domnesc.
Astăzi în 2018 Biserica arată așa
Comentarii
Trimiteți un comentariu