Celebra Cupolă din Peninsula Parcului General Ion Dragalina

Cunoscuta construcție metalică din peninsula Pescăruș a parcului General Ioan Dragalina pe care toți orșovenii o cunosc
Și care a fost construită înainte de anul 1989  cu scopul de a  deveni o frumoasă  cofetărie.
Momentul 1989 care a adus cu sine schimbarea regimului politic a dus cu sine și schimbarea planului arhitectului acelei construcții.
Astfel că lucrările începute deja a fost total abandonate, dar chiar  și așa  structură metalică cionstruită  a continuat să atragă turiștii și să permită tesera unor legende în jurul acesteia, care suține că în acestă construcție ar fi existat un far de navigație.
Lucru total fals deoarece  după cum știm pe dunăre nu exită faruri de navigație decât în următoarele localități: Brăila, Sulina, și  Constanța.   
în vechea structură a Dunării până în anul 1969 când să început contrucția Hidrocentralei porțile de Fier pe Dunăre exista foasta insulă Adak-Adak-Aleh dar și cele 2 canale . și un loc cunoscut printre localnici și Adevărații Navigatori Bătrâni numit LA BALON, folosit în navigație până la înfințarea complexului Hidroenergetic și de navoigație PORȚILE DE FIER.
Dunărea se îngustează pentru prima oară dincolo de insulă (românească) Moldova Veche, cunoscută sub numele de Defileul Golubac. Are 14,5 km lungime și 230 m lățime în cel mai îngust punct. La începutul defileului se află un fort medieval la Golubac, pe malul sârbesc. Prin valea Ljupovska se ajunge la cel de-al doilea defileu, Gospodin Vir, care are 15 km lungime și se îngustează până la 220 m. Culmile urcă până la 500 m și sunt cel mai greu de ajuns de pe pământ. Donji Milanovac, mai largă, face legătura între Cazanele mari și Cazanele mici, care au o lungime de 19 km împreună. Valea Orșova este ultima secțiune mai largă înainte ca fluviul să ajungă la câmpiile Valahiei și la ultimul defileu, Defileul Sip.

Cazanele Mari este cel mai cunoscut și mai îngust defileu: aici Dunărea se îngustează la 150 m și ajunge la o adâncime de până la 53 m. Pentru a face navigabilă Dunărea între Baziaș și Turnu-Severin, în această regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri și vâltori, guvernul ungar din premierului István Szechenyi încă în anul 1834 începe îndepărtarea stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus și continuă lucrările până la 1846. Ulterior, la 15 septembrie 1890, în urma contractului încheiat între guvernul ungar, pe de-o parte, și ing. Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig și Societatea de Discont din Berlin, pe dealtă parte, au fost începute lucrările de canalizare în mod sistematic. Acestea nu au fost finalizate în 1895, cum fusese prevăzut inițial în contract, ci abia în 1898 sub mandatul ministrului transporturilor Gábor Baross, care a primit după această dată porecla de "ministrul de fier". A fost o lucrare grandioasă, care a necesitat cheltueli enorme din partea statului maghiar (aproximativ 20 milioane de florini, la vremea respectivă un palat cu 4-5 etaje costând în jur de 5-7000 de florini) și o extraordinară cantitate de muncă. Foloasele au fost în raport cu sforțarea depusă, deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dat o dezvoltare extraordinară navigației dunărene, ceeace a atras după sine intensificarea comerțului tuturor statelor riverane, care au de atunci drum deschis spre mare.

Canalul a fost inaugurat de împăratul Franz Joseph al Austriei în data de 27 septembrie 1896, după care a efecuat o vizită oficială de trei zile în Regatul României. La eveniment, desfășurat la Orșova, au fost prezenți regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei.

Limitele canalului deschis în albia Dunării sunt marcate prin geamanduri, iar pentru o mai mare siguranță a navigației prin aceste locuri primejdioase, s-a înființat un corp de piloți speciali, de stat, care conduc toate vapoarele pe această porțiune.

Pe malul românesc, la Cazanele Mici, Statuia lui Decebal a fost sculptată în piatră între 1994 și 2004.

Alte descoperiri arheologice au fost făcute în defileul mai puțin spectaculos Gospodin Vir (Vârtejul Domnului): în anii 1960, situl arheologic Lepenski Vir (Vârtejul Teiului) a fost studiat, adeverindu-se cel mai important din Europa de sud-est. Statuile din gresie din neoliticul timpuriu sunt în special de o mare valoare. Aceasta și alte descoperiri indică faptul că regiunea Porților de Fier a fost locuită de zeci de mii de ani.